În perioada 19-21 septembrie 2013, dr. LEONID ONEA, medic imagist în cadrul Centrului de Diagnostic German a vizitat Polonia cu scopul de a participa la un seminar de specialitate. „Curs avansat în investigarea regiunii cap şi gât” s-a desfăşurat în cadrul Şcolii IRM a Societăţii Europene de Rezonanţă Magnetică şi Biologie, eveniment ce a avut loc în oraşul polonez Krakow.
La eveniment au luat parte aproximativ 45 de specialişti în imagistică, veniţi din toate colţurile lumii. Timp de 3 zile, aceştia au studiat, dar şi au făcut schimb de experienţă în ceea ce priveşte diagnosticarea patologiilor zonei cap-gât (orbitele, oasele temporale cu urechea internă, cavitatea bucală, faringele, laringele, glandele salivare etc).
Dr. LEONID ONEA şi-a îmbunătăţit cunoştinţele referitor la utilizarea secvenţelor RMN de Difuzie (DWI) în timpul examinării tumorilor maligne şi benigne depistate în regiunea cap-gât. Măsurătorile DWI sunt rapide şi nu necesită administrarea de substanţă de contrast. În plus, această tehnică oferă informaţii funcţionale esenţiale despre ţesuturi, având posibilitatea de a caracteriza leziunile infracentimetrice şi modificările intraparenchimatoase înainte ca acestea să fie vizibile în secvenţele morfologice.
În acelaşi timp, dr. LEONID ONEA a studiat beneficiile sistemelor IRM cu puterea câmpului 3 Tesla în comparaţie cu sistemele IRM cu puterea 1,5 Tesla în diagnosticarea patologiilor oncologice depistate la nivelul capului şi gâtului.
La „Cursul avansat în investigarea regiunii cap şi gât” desfăşurat în cadrul Şcolii IRM a Societăţii Europene de Rezonanţă Magnetică şi Biologie s-a pus accent şi pe studierea secvenţelor cu secţiuni fine – submilimetrice la evaluarea structurilor bazei craniului (în special răspândirii perineurinale a proceselor tumorale), dar şi a urechii interne atunci când este vorba de patologii congenitale şi dobândite.
La sfârşitul cursului, dr. LEONID ONEA a obţinut certificatul de participare din partea Societăţii Europene de Rezonanţă Magnetică şi Biologie.
Reamintim că până în prezent, medicii Centrului de Diagnostic German au efectuat mai mult de 80 de stagieri peste hotare, dar şi în interiorul ţării. Au vizitat spitale renumite din Germania, Belgia, Polonia, România, Austria, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Spania şi Olanda.
Română
English