Aţi suferit un accident vascular cerebral, o traumă serioasă la creier sau medicii v-au depistat tumori şi inflamaţii cerebrale? Atunci aveţi nevoie de o vizualizare şi de o analiză cât mai profundă a creierului, şi asta, pentru a cunoaşte cât de mult v-a fost afectat creierul de aceste afecţiuni, dar şi ce vase de sânge au avut de suferit. Locul ideal de a afla acest lucru este CENTRUL DE DIAGNOSTIC GERMAN, iar persoana care vă poate ajuta cel mai mult în diagnosticarea acestor tipuri de afecţiuni este MARIA MOLDOVANU, şefa Departamentului de Imagistică IRM/CT a instituţiei.
În luna mai a anului curent, dna doctor Maria Moldovanu a participat la un curs de Neuroimagistică organizat de Spitalul Universitar din Uppsala, Suedia. A studiat, îndeosebi, teoria şi aplicaţiile practice ale IRM funcţional şi ale tractografiei. La finele cursului, dna Moldovanu M. a trecut testarea cu succes şi a obţinut diploma ce confirmă instruirea corespunzătoare pentru efectuarea acestor tipuri de examinări.
Tehnicile însuşite la Spitalul Universitar din Uppsala, Suedia sunt noi pentru ţara noastră şi oferă informaţii ample despre conectivitatea şi activitatea neuronilor, oferă o maximă precizie la evaluarea sistemului nervos central, da şi a patologiilor care pot interveni la nivelul acestuia. Cursul a fost configurat astfel încât medicii prezenţi la specializare să poată însuşi anatomia funcţională, să cunoască inovaţiile din domeniu, dar şi să afle cum pot fi puse acestea în aplicare în activitatea clinică.
Sub egida d-ului Stefan Sunaert, unul dintre coordonatorii proiectului şi specialist ilustru în domeniul neuroimagisticii, au fost efectuate examinări prin IRM funcţional cu utilizarea diferitor tehnici de activare a cortexului cerebral la un şir de pacienţi cu afecţiuni ale sistemului nervos central: leziuni tumorale cerebrale (evaluarea -pre şi postoperatorie), epilepsie, parkinsonism, etc. “Pentru mine a fost o onoare să particip la acest curs, printre cei mai buni experţi europeni în domeniu. Toate cunoştinţele acumulate la Spitalul Universitar din Uppsala, Suedia vor fi puse în aplicare la Centrul de Diagnostic German, pentru a le oferi o şansă la viaţă persoanelor ce au suferit un accident vascular cerebral, o traumă serioasă la creier, cărora li s-au depistat tumori cerebrale sau suferă de alte afecţiuni ale creierului care nu au fost descoperite până acum” – a adăugat dna Maria Moldovanu, şefa Departamentului de Imagistică RMN/CT a Centrului de Diagnostic German.
La Centrul de Diagnostic German, faptul că specialiştii efectuează, regulat, specializări în instituţiile de profil de peste hotarele ţării a devenit o practică obişnuită. “Doar în acest mod ne putem asigura că cetăţenii ţării noastre vor primi servicii medicale de calitate asemeni cetăţenilor europeni. Medicii noştri sunt cei mai buni în diagnosticare, pentru că primesc cele mai bune cunoştinţe de la cei mai profesionişti medici din Europa” – a concluzionat dl Alexandru GUŢU, directorul general al Centrului de Diagnostic German.
Română
Русский